Un gand

In timp ce citeam mailurile nesfarsite ale diverselor persoane din grupurile pentru protectia animalelor , mi-am adus aminte de un amanunt in legatura cu procesul meu de mediatizare live a puiutilor gasiti acum 3 sapt. In sambata in care am decis sa mergem cu puiutii in parc la Obor si sa stam in locul rezervat Asociatiei Robi am fost intampinati oarcum cu ostilitate de rezprezentantele asociatiei. Motivul divergentei a fost ca puiutii nostri , fiind mici si ingrijiti , ar avea mai multe sanse de adoptie decat catelusii lor. Am incercat sa le explic ca nu vom asocia numele lor cu puiutii gasiti de noi si ca in definitiv , si ai nostri erau de fapt , catelusi fara stapan . Am ramas in tarcul respectiv , insa cei de la Asociatie nu au fost prea multumiti si oricum de cand i-am gasit si pana in acel moment nu ne-au acordat nici un sprijin real , concret , ci doar sfatul arhi cunoscut : “Postati pe site-urile de adoptie , pe care le gasiti si pe pagina noastra ” Ma rog , am acceptat ideea ca au si ei catelusi in grija – desi nu am avut sansa , pentru ca nu au fost interesati sa mi-o ofere , de a vedea exact cum sunt intretinuti catelusii lor – , dar ma asteptam sa nu fim primiti cu ostilitate , ci dimpotriva sa fie bucurosi ca facem ceva si pentru alti puiuti de care ei nu se pot ingriji din lipsa de fonduri. Nu am avut ideea vreodata de a le “face concurenta” , ci pur si simplu , ne-am gandit ca era mai cu sens sa stam in locul respectiv , decat sa ne plimbam prin parc cu puiutii – desi varianta asta a dat pana la urma roade .
In fine , este dezamagitor ca aceasta asociatie a adoptat o asemenea atitudine fata de persoanele fizice ,care doresc sa faca un bine acelor animale de care ong-urile nu se pot ocupa! – si sunt multe! Trebuie , oricum , sa mentionez ca nici alte ong-uri pentru protectia animaleleor nu si-au oferit ajutorul . De fapt , Asociatia Cutu Cutu , si l-a oferit , dar astfel : ei ar fi postat anunturi cu puiutii pe site-ul lor iar in cazul in careacestia ar fi fost adoptati prin intermediul lor , ar fi perceput o taxa de 20 ron /catel noua , celor care i-am gasit . Bineinteles , mi s-a parut o pretentie stupida . Eu inteleg , de asemenea , ca asociatiile non profit au nevoie de fonduri etc , dar le propun ca in loc sa se preteze numai la persoanele fizice cu venit modest , sa faca si fundraising-uri , sa ceara si persoanelor cu statut public .
Ca atare , atunci cand vrei sa faci un bine si sa gasesti stapani unor animale abandonate , facebook-ul este incert , asociatiile sunt ori indiferente fata de cazul tau , ori nu pot sa te ajute decat cu “sfaturi” , iar site-urile de adoptii sunt arhi pline cu diverse cazuri , asa ca nu prea ai sanse. Cel mai bine si cea mai eficienta metoda a fost in cazul nostru , expunerea live a patrupedului /lor in parcuri .
P.S: ce mi se pare inconfortabil atunci cand esti doar o persoana fizica in cazul adoptiilor , este faptul ca nu poti trage la raspundere persoana care ti-a adoptat catelusul/ pisicuta atunci cand il abandoneaza sau nu il trateaza corespunzator. Din acest motiv mi-as fi dorit ca asociatia Robi sa se fi implicat in cazul meu . Dar ….reprezentantele Robi nu au putut vedea decat concurenta si nimic mai mult.

Days go on…

Facebook-ul este “degeaba” ca instrument pentru gasirea unor stapani pentru catelusii mei cei grasuni si dragalasi si duuulci ca mierea! Parca ma adresez peretilor : nici un feedback pozitiv , nici o persoana nu se incumeta sa isi asume responsabilitatea in a adopta un catelus , care de altfel , poate deveni sursa cea mai importanta de relaxare , de iubire neconditionata si un prieten care sa te insoteasca in plimbarile deja periculoase prin parcurile bucurestene , mai ales la ore “intarziate”.
In fiecare zi astept un comment in care sa apara doar doua cuvinte :” il adopt” ( pe …) , dar pana acum …tacere! In schimb , observ ( cel putin pe aceia din lista mea) cum tot felul de postari inutile apar frecvent ( gen poze in care unii sau altii vor sa para interesanti , videoclipuri pe care unii le considera demne de a fi vizionate si de altii ,cu intentia ascunsa de spune ceva despre el/ea prin intermediul acelui videoclip, quizz-uri copilaresti ale caror raspunsuri trebuie comentate ca pe subiecte interesante etc , etc ) si tot ceea ce inteleg din desfasuratorul acesta de postari de pe facebook este faptul ca indiferent de postare , ca e una in care se solicita ajutorul urgent si are o importanta deosebita si reala sau este o postare inutile , “viata merge mai departe” si a doua zi alte si alte postari apar , deseori cele din urma nefiind comentate ( si spre dezamagirea mea , cele importante sunt neglijate!) .
Asadar , Facebook-ul este …un amalgam de postari care nu isi gasesc respondenti intotdeauna si ale caror mesaje ( again , ma refer la cele importante) nu sunt pe deplin intelese sau cuantificate in masuri reale ca importanta!
Cel putin aceasta este impresia pe care mi-o lasa prietenii din lista , precum si walls-urile altor persoane non friends.
Iar problema mea reala …ramane incorsetata in realitate , ca atare va trebui sa o abordez cu metode mai traditionale , desi nu sunt sau nu ma consider un bun comunicator si nu am abilitatile necesare de persuasiune. Ca atare , sambata asta ma voi duce sa imi expun “iepurasii” privirilor trecatorilor din parcul Obor. Sper ca in acest mod , prin contactul direct cu sufletelele acestea minunate, oamenii sa se induioseze , copii sa se bucure si parintii sa isi asume curajul necesar de a creste un puiut in plus!
Pe zi ce trece ii observ crescand , jucandu-se , dormind si reflectez la gandul urmator: cum au putut acei “oameni” , stapanii catelei , ca dupa 3 saptamani de convietuit cu ei , de a-i vedea cum cresc si cum se alinta pe langa cateua – mama , intr-o zi , sa se decida sa- i abandoneze intr-un loc mizerabil , plin de gunoaie , unde anumiti badarani vin sa urineze ? Saracutul , unul din fratiori atunci cand i-am vazut , deja cazuse intr-un fost canal si plangea…Poate sunt genul de oameni care zic ” “trece viata pe langa noi , de ce sa ne-o petrecem crescand catei ? Mai bine ii lasam undeva si o sa ii ia lumea , ca sunt mici si dragalasi . Iar daca nu , …asta e or sa crape si cu asta basta!”
Regret enorm ca nu am reusit pana acum sa devin o persoana mai increzatoare in propiile forte , care sa reuseasca in mediul muncii si drept urmare , sa isi asigure un trai convenabil dorintelor . Uneori , mai conteaza si baza de la care pornesti . Pentru ca , daca as fi reusit , atunci sigur imi permiteam sa ii cresc pe toti : pe Puffy , pe Alpha , pe Baloo , pe Blackie si pe Rosa ! Si imi bagam picioarele in el de facebook si de asteptat ca unii si altii sa se decida sau macar sa incerce sa ii adopte. Cat despre ong-urile romanesti pentru protectia animaleleor ….au intotdeauna , pentru persoanele fizice cu simt civic , un singur raspuns : Nu avem locuri , nu avem bani , postati pe nu stiu ce site-uri de adoptii …mult succes si, imaginar vorbind ,un sut in fund ! ce s-or speria atat romanii sa adopte un caine , nu stiu! Caci pana la urma , nu trebuie nici sa ii asiguri numai royal canin si vizite regulate la doctor , esentialul este sa ii dai papica si sa il iubesti , nu sa-l bati si sa -l chinui. Dragostea si hrana sunt esentialul in relatia cu animalele. Dar poate , sunt prea putini cei care stiu sa iubeasca si animale , nu doar pe ei insisi si hainele de marca si alte obiecte ! Poate sunt multi care gandesc ca “viata trece” pe langa ei si atunci , trebuie sa fie egoisti si sa se bucure de tot ce le iese in cale sau ce le aseaza in vitrina societatea ( produse expirate , altele sintetice )
Love and compassion it’s not a principle for most Romanians.