Petitie impotriva eutanasierii cainilor fara stapani

Invit pe oricine intra in urmatoarele zile , pe aceasta pagina de wordpress sa citeasca macar , enuntul petitiei pe care am primit-o si semnat-o , de altfel ,si care se refera la un protest impotriva maltratarii cainilor fara stapani din Romania. Scopul ei este de a trezi atentia oficialitatilor UE privind eutanasierea cainilor fara stapan din Romania , masura declarata ilegala de catre legi mai recente si inaplicabile , aparent , din legislatia romana privind protectia animalelor.
Acesta este linkul :Romanian National Sanitary-Veterinary Authority – Romanian Parliament, EU Parliament

Despre caini…

In seara asta mi s-a pus pata pe salvatul cainilor. Ma tot gandesc la acest subiect , al cainilor vagabonzi.
Imi dau seama ca si eu , la fel ca multi alti oameni , devin , unoeri , insensibila la ceea ce ma inconjoara . M-am obisnuit de atata car de vreme cu : cersatori , caini vagabonzi , mizerie pe strazi si alte minunatii de genul asta , incat panorma asta a devenit un cotidian fatidic . Si sunt – ma refer acum la cainii vagabonzi- atat de multi ! Ba uni asa zisi “stapani de caine” , isi lasa patrupedele pe strada , dupa o vreme . Ii lasa la voia sortii! Cum poti fi asa de rece , incat dupa chiar ani de zile , sa alungi un suflet care s-a atsat de tine , care depinde de tine in privinta hranei si adapostului?
Ma intreb ..oare , daca sa zicem nu ar exista legi sociale , acei oameni ar putea sa isi alunge si copiii dupa cativa ani …din diverse motive? Ar ceda in fata unui astfel de impuls daca nu ar fi constransi de o bruma de morala si niste legi …slab aplicate la noi in tara? Da’ ce tot vorbesc , realitatea este chiar in fata mea : sunt din ce in ce mai multi copii abandonati sau care fug de acasa datorita tratamentului inuman pe care il primesc de la parinti. Acum, bine , sunt si unii care fug de acasa din alte motive care nu tin neaparat de un comportament agresiv al parintilor.
Sa revin , totusi , la subiectul acestei noptii / dimineti . Nu mai imi aduc aminte daca am mentionat intr-un post anterior de Pufi – catelusul meu de 5 luni -momentan- , asa ca am sa spun pe scurt cum a ajuns la mine in curte , apoi in hol si apoi , bineinteles , in casa , pe covorul din mijlocul camerei ) L-am gasit intr-o noapte intr-o parcare din Constanta. Fusese accidentat de o masina si eu l-am auzit chitaind. Plina de indoieli – ca un om ce deja avusese un caine si se recupera dupa moartea lui- l-am chemat pe Adi sa ma ajute in a vedea ce s-a intamplat. Adia fost ferm de la inceput si mi-a zis ca daca ne implicam il si luam cu noi acasa. Eu eram inca in dubii caci stiam ce responsabilitate inseamana , dar tot am zis ca o sa vedem dupa ce il vedem.
Bineinteles , ca era irezistibil de frumos la cele 2 luni ale sale . A urmat o tevatura cu gasirea unei clinici veterinare in Constanta la 1 noaptea. In fine, am gasit-o , l-a tratat si apoi , cat a stat cu noi o noapte intreaga in camera ne-am dat seama ca e “puiul” nostru si , in ciuda scheunatului dureros de emotionant al mamei sale , m-am gandit ca pe termen lung , Pufi nu o sa o duca prea bine ca si un caine vagabond, asa ca l-am luat cu noi a doua zi pe plaja ,apoi cu trenul , apoi acasa.
Ei , dupa toate cele intamplate , si dupa necazul cu pipi pe parchet si vaccinurile lui peste , recunosc ca nu l-as instraina de mine nici pentru o secunda! Face parte din familie! Pana si parintii mei , reticenti la ideea unui nou caine in ograda , l-au acceptat si acum il corconesc ca pe un copil. E un alintat! Dar e minunat sa vezi cum creste , cum se dezvolta , cum se schimba si mai ales cum noaptea , latra si da din codita in somn!

Stiind toate acestea despre Pufi , nu pot sa ma gandesc decat cu mila si tristete la saracutele animalute parasite de “stapani” . Cum sa nu sufere ele cand , ca si un copil mic si speriat lumea oamenilor mari , se trezesc singure . E pacat ca si in secolul asta atat de indepartat de primitivism , uni oameni sunt atat de barbari!

P>S ..PUfi meu!